Quantcast
Channel: Turistu » Belgia
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

Peripetiile mele din Bruxelles la Povesti din LumeaMare

0
0

Povesti din LumeaMare este un proiect care a capatat deja notorietate in randul calatorilor inraiti. Roxana si echipa sa de la LumeaMare se afla in spatele proiectului si nu pot decat sa o felicit pentru initiativa. Impresiile din calatorii se pot scrie frumos in online, dar mult mai frumos se povestesc in offline.

Povesti din Lumea Mare - Editia 29

Afis-eveniment-29Astazi a avut loc cea de-a 29-a editie, insa a fost una speciala fiindca vorbitori au fost 11 bloggeri de turism. Acestia au facut parte din selectia celor 22 de bloguri de travel din Romania, un alt proiect marca LumeaMare care trebuie apreciat. Pentru mine a fost o surpriza in primul rand, dar si o bucurie sa ma aflu printre cele 22. Asa ca am onorat cu mare placere invitatia Roxanei, iar astazi la ora 13 am fost si eu prezent in Finish Club, gazda evenimentului. Si am vorbit despre cea mai mare peripetie de pana acum din jurnalul meu de calatorie.

Am anticipat ca ai mei colegi din blogosfera vor povesti despre tot felul de locuri frumoase si intamplari amuzante. Insa viata e imprevizibila si indiferent de locul pe care il vizitam, ne expunem unor riscuri. Riscuri despre care eu am ales sa vorbesc astazi la Povesti din Lumea Mare.

Am fost concis, am povestit pe scurt si am sa va redau si voua cateva randuri despre cum m-a disciplinat aventura din toamna anului 2010, atunci cand m-am dus pana la un prieten in Amsterdam. Am plecat singur si ca orice calator, am preferat sa ma complic. In locul unui zbor direct, eu am ales sa iau un bilet pana in Charleroi, un autocar pana in Bruxelles si un tren pana in Amsterdam. Cu gandul ca voi vana ceva povesti.

Calatoria pana la Amsterdam a fost ok si lipsita de peripetii. Nici escapada nu a fost foarte spectaculoasa. O pot rezuma simplu in cateva cuvinte: un cantonament de distractie intr-un camin studentesc cu oameni din toate colturile lumii.

Problema a aparut la intoarcere caci aveam avionul din Charleroi la ora 8 dimineata. Iar cel mai bun tren pe care il puteam lua din Amsterdam spre Bruxelles era la 9 seara. Si atunci am si plecat.

Am ajuns in gara din Bruxelles pe la ora 12 unde m-am instalat foarte confortabil, impacat cu gandul ca voi avea de asteptat pana la 5 cand va pleca primul autocar spre aeroportul din Charleroi. M-am instalat pe langa niste omuleti care pareau destul de ok. Am reusit chiar sa si atipesc la un moment dat. Tin minte ca m-a trezit un bodyguard pe la ora 2 si ca mi-a facut semn cu bastonul catre iesire. Eram buimac si nu prea intelegeam ce vrea sa spuna. Apoi i-am vazut si pe ceilalti ca parasesc gara. L-am intrebat pe un tip daca stie ce se intampla si mi-a raspuns ca intre orele 2 si 4 gara este inchisa. Era pentru prima oara cand am auzit asa ceva. Incercam sa ma incurajez cu gandul ca nu sunt decat doua ore.

De cum am iesit din gara, in jur erau foarte multi franco-marocani. Mi-am zis in sinea mea ca nu e prea safety sa stau singur. M-am dus la acelasi tip sa-l intreb ce face, de unde e. Mi-a intins mana si mi-a spus ca-l cheama Luke. Apoi mi l-a prezentat si pe tatal lui. Am ramas impreuna pe langa gara si am inceput sa ne cunoastem putin. Incercam sa le povestesc cateva cuvinte despre Romania, despre Bucuresti. Dar nu pareau prea interesati. Ei erau din Los Angeles si faceau un tur al Europei.

Povestind noi ce povestind, apar la un moment dat trei marocani. Pareau ametiti si dubiosi de la prima vedere. S-au oprit in dreptul lui Luke intrebandu-l daca e american. El nu a zis nimic, ignorandu-le privirea. Au comentat ei ceva intre ei, aveau niste fete ironice dupa care au plecat. Stiam ca americanii nu sunt prea bine vazuti in lume. Si mai ales de francezi. Am luat rucscaul si am plecat fara sa privim inapoi. Le-am propus sa cautam un alt loc ceva mai sigur si sa nu mai stam pe langa gara.

In timp ce cautam acel loc, ne-am intersectat cu doua fete care pareau si ele destul de speriate. Le-am intrebat ce fac si ne-au spus ca asteapta un tren spre Paris care pleaca pe la ora 4 si pana atunci nu au ce face. Erau din New York. Le-am propus sa ramana cu noi. Am gasit un hotel in care parea sa nu fie nimeni la receptie si care avea un hol in care ne-am adapostit timp de o ora pana cand s-a trezit receptionerul si ne-a alungat afara. Era vreo 3:30 si am stat in fata hotelului pana la ora 4 cand au redeschis gara.

Ne-am intors, fetele au plecat iar eu am ramas cu cei doi americani. Ne-am instalat pe cateva scaune cand din senin au aparut din nou cei trei marocani. I-au dat un pumn in spate lui Luke, tatal lui a ripostat cu un alt pumn dupa care au intervenit imediat doi bodyguarzi care i-au fugarit pe marocani. Eram destul de speriat si ma gandeam ce s-ar fi intamplat daca ramaneam singur pe langa gara respectiva, un adevarat refugiu al oamenilor dubiosi, si daca atrageam atentia in vreun fel.

In autocar, in drum spre aeroport, imi scriam in minte o retrospectiva a evenimentelor. Si mi-am promis atunci ca nu ma voi mai aventura singur, de nebun, crezand doar in aventuri cu finaluri fericite. Caci viata e imprevizibila si poti nimeri fara sa constientizezi intr-un lant de circumstante nefavorabile.

The post Peripetiile mele din Bruxelles la Povesti din LumeaMare appeared first on Turistu.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2

Latest Images

Trending Articles